Noua clasificare CAEN Rev. 3. Obligativitate. Procedura de schimbare a codurilor CAEN

La data de 1 ianuarie 2025 a intrat în vigoare noul Nomenclator CAEN Rev. 3, care aduce o serie de noutăți pentru societățile și profesioniștii din România.

Scopul elaborării și implementării acestei noi clasificări a fost cel de adaptare și actualizare a reglementării activităților economice din țara noastră cu realitățile actuale, precum și cu standardele internaționale.

Astfel, anumite coduri a fost fie unificate, fie restrânse, față de versiunea anterioară a Nomenclatorului. Totodată unele coduri CAEN prevăzute de noua clasificare pot fi condiționate de obținerea unor anumite licențe, autorizații sau actualizarea celor deja existente.

Noua reglementare se aplică tuturor persoanelor juridice, dar și celorlalți profesioniști înregistrați în cadrul O.N.R.C. (PFA; întreprindere familială; întreprindere individuală). .

Procedura de actualizare

Procedura de actualizare a domeniilor de activitate a fost simplificată de către Ministerul Justiției, astfel:

-        Pentru persoanele care urmează să înregistreze o societate în Registrul Comerțului, se va aplica în mod direct noua clasificare CAEN Rev. 3;

-        Pentru persoanele deja înregistrate în cadrul Registrului Comerțului, actualizarea obiectului de activitate conform clasificării CAEN Rev. 3 se poate realiza fie la inițiativa titularului, fie la momentul când se efectuează alte mențiuni în cadrul Registrului Comerțului:

-        În situația în care titularul unei persoane juridice dorește actualizarea obiectului de activitate conform noii clasificări CAEN Rev. 3, acesta va utiliza formularul tip „Cerere de înregistrare în registrul comerțului” (Anexa 2a), completând secțiunea dedicată „actualizare obiect de activitate conform CAEN Rev. 3”;

-        În situația PFA-urilor, ÎI și ÎF se va utiliza formularul tip „Cerere de înregistrare în registrul comerțului” (Anexa 2ab), completând secțiunea VII,  la punctul referitor la actualizare.

Cererile pot fi depuse atât prin portalul O.N.R.C., cât și la ghișeele O.N.R.C., ori prin poștă/ curier.

 

Recomandări pentru societăți și profesioniști

Pentru a putea proceda la actualizarea codurilor CAEN utilizate, titularii trebuie să efectueze o analiză asupra codurilor deja existente, pentru a verifica compatibilitatea cu noua clasificare. În acest sens, Institutul Național de statistică pune la dispoziție un tabel comparativ între vechile și noile coduri CAEN[1], pentru a facilita analiza.

De asemenea, este necesar ca titularii să verifice inclusiv dacă actualizarea codurilor CAEN implică și actualizarea ori obținerea anumitor licențe ori autorizații, pentru a evita întreruperea activității.

Deși nu a fost stabilit vreun termen limită până la care societățile comerciale și entitățile pot să procedeze la actualizarea codurilor CAEN (dacă este cazul) și nici nu au fost reglementate sancțiuni în acest sens, recomandăm tuturor titularilor să efectueze o analiză asupra codurilor CAEN utilizate, iar dacă este necesar, să procedeze la actualizarea lor conform noului Nomenclator CAEN.

Totodată, atragem atenția societăților care doresc să beneficieze de diferite finanțări din partea statului, pentru a fi eligibile în sensul obținerii unor astfel de beneficii este necesar societatea solicitantă să aibă obiectul de activitate actualizat la zi, conform noii clasificări CAEN Rev. 3.

Pentru informații suplimentare cu privire la această temă, precum și pentru efectuarea unei analize și actualizări a obiectului de activitate potrivit noii reglementări pentru societatea dumneavoastră, societatea noastră Highline LHB Law Firm vă stă la dispoziție.

Avocat Cobza Larisa


[1] chrome-extension://efaidnbmnnnibpcajpcglclefindmkaj/https://insse.ro/cms/files/CAEN/Corespondenta-CAEN-Rev.2-CAEN-Rev.3.pdf 

Previous
Previous

Admitere apel la 5 ani după pronunţarea hotărârii primei instanţe. Vicierea procedurii de citare a pârâtului.

Next
Next

Decizie definitivă de referinţă de constatare a nulităţii absolute a urmăririi penale efectuată în cadrul unui dosar de corupţie.